Abonamente

Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Aţi dorit să scrieţi 
Răspuns
Membru cu acte în regulă
Postări: 325
Înregistrat: ‎09-02-2012
Soluţie acceptată

Nu încheiați contract la distanță dacă nu înregistrați convorbirea

[ Editat ]

Cu ocazia realocării blocurilor de frecvențe și a simplificării procesului de portare, Vodafone vrea să mai fie sigur că-și păstrează clienții încă minimum 12 luni. De aceea a început să-i apeleze pentru oferte „personalizate”. Așa se face că pe data de 9 august am fost sunat și eu de la nr. 0372140020 și mi s-a oferit un abonament special numit Mega 6 Plus la prețul abonamentului pe care-l am acum (Mega 6 adică), abonament care conține 800 minute în rețea, 80 minute naționale și 80 MB trafic de Internet, deci un Mega 8 la preț de Mega 6, cu condiția să mai fac contract pe 12 sau 24 luni. Fiindcă eram într-un supermarket și nu puteam vorbi, am revenit cu un apel la acest nr. pe data de 13 august. Mi-a răspuns altcineva decât cea care se ocupa de nr. meu, însă după 5 minute m-a sunat aceasta. Am cerut detalii, mi s-a explicat tot ce am întrebat (chiar dacă la o întrebare a fost nevoie să aștept, deci clienții nu prea pun întrebări, ci „înghit” ofertele așa cum sunt prezentate, lucru foarte rău), mi s-a oferit tot ce mi s-a promis exceptând cei 500 MB de Internet despre care se aude clar în convorbirea înregistrată ce am vrut să o atașez aici și nu se poate. Începând cu data de 24 sept. am sunat de câteva ori la nr. 0372140020 cerând și acești MB, am fost avertizat că nu primesc acești MB nicidecum fiindcă nu am făcut contract pe 24 luni și dacă vreau pot renunța la noul contract (clientul e o minge căreia poți să-i dai cu piciorul de colo-colo), iar în final am fost trimis la *222 ca să fac reclamație. Deși din experiență știam că va rămâne fără răspuns și/sau mi se va spune să aștept 30 de zile pentru soluționarea reclamației, am făcut-o totuși pe data de 28 august, pentru a mă încadra în cele 14 zile lucrătoare în care am voie să mă răzgândesc la contract. Azi este 5 septembrie și nu m-a sunat încă nimeni. Nici nu ar avea de ce să mă sune: ca să-mi spună da, ți s-au promis din greșeală cei 500 MB?? Dacă noi formăm numere greșite plătim; dacă angajații Vodafone greșesc față de clienți, ar fi normal ca și ei să plătească, după vorba ‘ceea: cine greșește, plătește. Zic asta deoarece am greșit de două ori încurcând telefonul în care am SIM-ul Vodafone cu cel în care am SIM-ul Cosmote. Astfel am apelat nr. 1234 de pe Vodafone și mi-a intrat nu știu ce serviciu în parteneriat (cu valoare adăugată), la prețul de 1 euro/minut. Am greșit, am plătit!

De ce ar fi fost nevoie să reclam greșeala celei de la prelungire contracte n-am priceput: parcă aș fi silit-o eu pe aceasta, care după cum se aude în convorbire nici nu și-a dat numele, să spună că-mi oferă și cei 500 MB. Dacă se oferă doar la contractele pe 24 luni, de ce nu mi-a specificat asta? Sau e tactica aceea: dacă clientul întreabă, i se spune, dacă nu, se profită de neștiința lui?! Ți se promite marea cu sarea și Oltul cu totul ca să accepți oferta, apoi după ce constați că nu ai primit tot ce ți s-a spus (dacă știi unde să verifici asta), poți să renunți! Cine vede, vede, cine nu, este păcălit! Halal marketing! Oricum nu ai nici o dovadă că ți s-a spus… dacă n-ai fost isteț să înregistrezi convorbirea cu ajutorul calculatorului sau a altui telefon… Vodafone nu-ți oferă convorbirea înregistrată de ei.

DECI FIȚI ATENȚI ȘI NU ÎNCHEIAȚI NICI UN CONTRACT LA DISTANȚĂ DACĂ NU ÎNREGISTRAȚI CONVORBIREA!

Membru de bază
Postări: 371
Înregistrat: ‎27-02-2012

Re: Nu încheiați contract la distanță dacă nu înregistrați convorbirea

In ce conditii ti se ofereau cei 500 Mb si la ce pret?

 

Multumesc!

Membru de bază
Postări: 188
Înregistrat: ‎24-01-2012

Re: Nu încheiați contract la distanță dacă nu înregistrați convorbirea

Contrar opiniei din primul post, Vodafone iti ofera inregistrarea, trebuie doar sa ceri.
Dar tu trebuia sa primesti contractul. L-ai primit? Legea contractelor la distanta spune asa:
Art. 7
(1)Furnizorul va comunica consumatorului, în totalitate, termenii şi condiţiile contractuale şi informaţiile prevăzute la art. 4 şi 6, în scris, pe hârtie sau pe orice suport durabil disponibil şi accesibil consumatorului, în timp util, înainte ca acesta să aibă obligaţii rezultate din semnarea unui contract la distanţă sau din acceptarea unei oferte a unui astfel de serviciu financiar la distanţă.
Singurul suport durabil care sa-i ofere si companiei Vodafone dovada, e contractul pe hartie impreuna cu semnatura ta ca l-ai primit. Mijloacele de contact electronice(email, fax) nu ofera dovada de care are nevoie Vodafone in cazul unei dispute.
Accidentele au loc atunci cand doi oameni incearca sa fie destepti simultan.
Membru cu acte în regulă
Postări: 325
Înregistrat: ‎09-02-2012
0

Re: Nu încheiați contract la distanță dacă nu înregistrați convorbirea

[ Editat ]

Mulțumesc că m-ai întrebat ceea ce am uitat eu să spun: era vorba de cei 500 MB valabili 3 luni, prezenți și la oferta publică de pe site-ul Vodafone. Nu văd însă nici pe site unde scrie mare și clar că el se acordă doar la contracte pe 24 luni, nu și la contracte pe 12 luni. La rubrica „Află detaliile abonamentelor” din pagina cu promoțiile abonamentelor de voce cu minute incluse, despre cei 500 MB se spune doar că „Bonusul de 500 MB se acordă o singură dată și este valabil 3 luni”.

Aha Emoticon foarte fericit, acum pot reclama și la ANPC: pe site sunt infrmații incomplete.

Membru cu acte în regulă
Postări: 325
Înregistrat: ‎09-02-2012
0

Re: Nu încheiați contract la distanță dacă nu înregistrați convorbirea

N-am primit nici un contract scris!

Membru de onoare
Postări: 1.749
Înregistrat: ‎12-01-2012

Re: Nu încheiați contract la distanță dacă nu înregistrați convorbirea

[ Editat ]

Buna sarighiol,

 

Lasa-mi, te rog, un mesaj privat care sa contina numarul de telefon pentru care ai facut prelungire astfel incat sa te pot ajuta cu aceasta solicitare.

 

Multumesc,

Irina

Membru de onoare
Postări: 1.749
Înregistrat: ‎12-01-2012

Re: Nu încheiați contract la distanță dacă nu înregistrați convorbirea

Buna sarighiol,

 

S-a rezolvat. Ai cei 500 MB pe cont din acest moment. Ti-am lasat si mesaj privat.

 

Daca te mai pot ajuta, te rog sa ma anunti.

 

Multumesc,

Irina

Highlighted
Membru cu acte în regulă
Postări: 325
Înregistrat: ‎09-02-2012

Re: Nu încheiați contract la distanță dacă nu înregistrați convorbirea

Mulțumesc, irina!

Problemă DIN NOU rezolvată de moderatorii formului!

Din ce am citit eu pe forum în 20 de minute reiese că Irina a rezolvat în mai puțin de 30 de minute solicitarea mea și încă o problemă de contract prin telefon asemănătoare peregrinată și ea de o lună de zile pe la *222. Și câte va fi mai rezolvat și nu am citit eu!

Sugestie: cei de la *222 să primească dreptul de a executa mai multe operațiuni în baza de date Vodafone sau să fie dați în șomaj măcar 50% dintre ei, că oricum nu fac mai nimic.

Interesant acum motivul pentru care ei nu rezolvă aceste probleme simple, soluționate repede și prompt de moderatorii forumului: nu au suficiente privilegii de acces la baza de date VDF, sau nu știu unde să intre în meniu?? Pisică frustrată